Prezentarea localității

Date istorice
Istoricul aşezării se pierde undeva în legendă, împletindu-se cu istoricul mănăstirii din localitate. Legenda spune că, până aproape de sfârşitul veacului al XVII-lea, locurile acestea erau acoperite cu păduri seculare. Pe vremea negocierilor (1687-1688) pe care Şerban Cantacuzino (1678-1688) le ducea cu imperialii în vederea încheierii unui tratat de alianţă, paşii tânărului boier Toma Cantacuzino (nepotul lui Şerban) s-au abătut pe aceste meleaguri care l-au cucerit de la început. Aşa se face că, spre sfârşitul acelui secol Toma începe construcţia Mănăstirii Poiana, pe care însă, se pare că nu a reuşit să o desăvârşească până în 2 iunie 1711, când, ajuns mare spătar, în vremea lui Constantin Brâncoveanu, trece cu întreaga cavalerie a Ţării Româneşti de partea ruşilor şi, după înfrângerea acestora de către turci, în lupta de la Stănileşti (18-22 iulie 1711), este nevoit să ia calea pribegiei pe meleagurile Rusiei, unde s-a şi stins din viaţă după un deceniu.
Tot istoria spune că finalizarea complexului arhitectural ar fi fost opera lui Mihai Cantacuzino, cel ucis de turci în iunie 1716. Astfel după încheierea construcţiei, Mănăstirea Poiana fost legată de Mănăstirea Sinaia, drept schit al acesteia. Apoi, în jurul mănăstirii, înzestrate de Toma cu cinci moşii, a început să se înfiripeze o aşezare propriu-zisă. Se pare că, iniţial, ea era situată cam pe unde este astăzi staţia CFR. După un timp, din cauza inundaţiilor provocate de râul Prahova, locuitorii s-au îndreptat spre dealuri. În anul 1864 au fost împroprietăriţi 107 clăcaşi din Poiana.. Localitatea este menţionată, pentru prima dată, sub numele de Poiana Sării, într-un hrisov din 27 mai 1510, semnat de domnitorul Vlad Voevod. A fost numită apoi Poiana de Prahova şi, din 1930, Poiana de Câmpina. Din anul 1930 şi până în anul 1989 a fost comună suburbană a oraşului Câmpina. Din aprilie 1989, cartier al aceluiaşi oraş, până în august 1991, când, la cererea cetăţenilor şi în baza Decretului-Lege nr. 38/1990, a redevenit comună de sine stătătoare.

Date geografice
Comuna Poiana Campina este situată în zona colinară a Carpaţilor Meridionali, pe valea râului Prahova, în apropiere de municipiul Câmpina, la jumatatea distanţei dintre Ploieşti şi Sinaia şi la 94 kilometri de capitala Bucureşti. Se învecinează la est – cu municipiul Câmpina, la sud-est – cu comuna Băneşti, la sud – cu comuna Măgureni, la vest – cu comuna Proviţa de Jos, la nord – cu oraşul Breaza, iar la nord-est – cu comuna Cornu.
Sate componente: Poiana Câmpina, Răgman, Pietriş şi Bobolia.

Date economice
Ocupaţiile de bază ale locuitorilor Poienii de altădată erau îndeosebi creşterea animalelor şi pomicultura, dar cu cât ne-am apropiat de vremurile noastre, mulţi au ales să muncească în industrie, îndeosebi în cea petrolieră, foarte dezvoltată în această zonă.
În anul 1897 s-a început exploatarea ţiţeiului în satul Vrăjitoarea (Pietrişul de astăzi) prin săparea manuală a puţurilor de petrol, sub formă pătrată. Această activitate s-a dezvoltat treptat şi a adus după sine înfiinţarea unei hale pentru repararea sculelor uşoare, care mai târziu s-a transformat în atelierul de reparat motoare termice. În anul 1908, în cadrul unui congres al petroliştilor, se inaugurează noile construcţii, care, împreună cu hala existentă încă din 1899, au constituit începutul Uzinei Mecanice Poiana:
– în anul 1948 – „Uzina de reparat şi întreţinere a utilajului petrolier, tractoare şi motoare grele pentru industria petrolieră, construcţii, agricultură şi CFR”
– 28 noiembrie 1990 – societate pe acţiuni: „S.C. Petroutilaj S.A.”
Transportul feroviar ia fiinţa încă din anul 1876, cînd în Gara Câmpina a apărut prima locomotivă cu aburi. Prin staţia CFR Poiana Câmpina, un punct esenţial pe traseul Bucureşti-Braşov, la 16 februarie 1969 trece primul tren cu tracţiune electrică.
Exploatarea apelor minerale începe în anul 1900, când s-a construit şi prima instalaţie de captare a apei sărate. Apele minerale sunt floruro-sodice concentrate, bicarbonatate, sulfatate, hipertone, atermale, cu o mineralizare de 194 gr/litru. Aceste băi au funcţionat în fostul local al Primăriei, până în anul 1908. Apoi, locuitorul Moise Popescu le amenajează la proprietatea sa. Sunt dotate cu un bazin special, din beton, cabine, un punct sanitar pentru administrarea băilor calde şi o clădire de locuit cu restaurant. În anul 1948, băile au trecut în administrarea Uzinei Poiana, care le-a adus îmbunătăţiri majore, însă mai târziu le-a abandonat. Astăzi mai există doar izvorul natural de apă sărată.

Unităţi de învăţământ
Învăţământul s-a dezvoltat treptat, începând cu primele cursuri şcolare organizate în incinta bisericii, în anul 1860, de către primul preot-învăţător Ion Ionescu. În anul 1864, învăţământul primar a fost decretat, de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ca fiind general şi obligatoriu. Astăzi, în localitate funcţionează Şcoala Gimnazială cu clasele I-VIII „Învăţător Ion Mateescu”, o şcoala modernă, cu laboratoare, bibliotecă, sală de informatică, sală de sport şi festivităţi şi multe altele. Pentru învăţământul preşcolar funcţionează două grădiniţe, una în Poiana Câmpina, chiar lângă şcoală şi una în satul Bobolia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.